Istoria tehnologiei LCD poate fi urmărită până la sfârșitul secolului al XIX-lea. În 1888, botanistul austriac Friedrich Reinitzer a descoperit un lichid tulbure și vâscos. Mai târziu, fizicianul german Otto Lehmann a confirmat că această substanță era un fel de cristal lichid și a numit-o „Cristal lichid”, adică cristal lichid. Cu toate acestea, abia în anii 1960 a început să se aplice tehnologia LCD în domeniul afișajelor.
În 1968, Statele Unite au produs cu succes produse LCD pentru prima dată. Ulterior, în 1973, Sharp a lansat TN-LCD (afișaj cu cristale lichide nematice răsucite), marcând începutul aplicării practice a tehnologiei LCD. În 1984, STN-LCD (afișaj cu cristale lichide nematice super răsucite) și TFT-LCD (afișaj cu cristale lichide cu tranzistor cu film subțire) au apărut unul după altul, promovând în continuare dezvoltarea tehnologiei LCD.
La intrarea în secolul 21, tehnologia LCD a inaugurat o perioadă de aur de dezvoltare rapidă. Odată cu avansarea continuă a tehnologiei de producție și reducerea costurilor, afișajele LCD au înlocuit treptat afișajele tradiționale CRT (tub catodic) și au devenit tehnologia de afișare principală. În zilele noastre, ecranele LCD din seria iPhone 16 au fost utilizate pe scară largă în diverse dispozitive electronice precum televizoare, computere, telefoane mobile, tablete etc. și au devenit o parte indispensabilă a vieții noastre de zi cu zi.
